Revelaţia Peixoto

Despre existenţa lui Jose Luis Peixoto şi a cărţilor lui am aflat de la un prieten scriitor în al cărui cuvânt şi gusturi literare cred (aproape) necondiţionat. Mă aşteptam la un scriitor de calitate dar Peixoto a fost mai mult decât atât. Aş putea spune, fără să exagerez, că s-a dovedit revelaţia literară a anului 2013 pentru mine. Cine este Peixoto?

Jose Luis Peixoto este un scriitor portughez, acum în vârstă de 39 de ani, care în 2001, la doar 26 de ani a câştigat prestigiosul premiu Jose Saramago, având susţinerea directă a lui Jose Saramago însuşi şi iscând un mic scandal de presă legat de vârsta, chipurile, prea mică pentru a primi un astfel de premiu.

Nu ştiu dacă vârsta ar trebui să aibă de-a face cu acordarea unui premiu literar dar pot să depun mărturie pentru frumuseţea înmărmuritoare a cărţii, în traducerea excepţională a doamnei Clarissa Lima. (Notez în treacăt că am avut deosebita plăcere de a cunoaşte şi traducătoarea în mediul virtual şi că este un om de pus pe rană, contrastând delicios prin veselia şi tonusul pe care le are cu gravele personaje ale lui Peixoto). 

Nici o privire este o realizare excepţională, o carte aproape fără intrigă, făcută numai din frumusete pură şi intensităţi sufleteşti. Mânuirea limbii este fără cusur. Scrisul este demiurgic, cosmologic. Se ridică ca un fum din fiecare detaliu şi se conectează scurt şi extrem de firesc la ritmurile mari ale Universului.

“Soţia lui Iosif trebuie să fi avut în jur de douăzeci de ani şi petrecea ore în şir aşezată pe un scaun din holul cel mare, ascultând vocea închisă într-un cufăr. Iosif, care trebuie să fi avut cam treizeci, era lovit de orbirea de a o vedea şi nota într-un caiet întâlnirile: ziua, ora, locul şi o descriere a împrejurărilor… A continuat astfel destule luni, cât să umple vreo zece caiete. Dar ea ştia că e urmărită, ştia exact care era sentimentul care îl mistuia, nu pentru că l-ar fi surprins vreodată, nu pentru că ar fi avut vreun dar supranatural, ci pentru că era o femeie şi toate femeile ştiu mai mult decât văd atunci când e vorba de sentimente...”

Cimitirul de piane (2006) este o  altă carte care îţi taie răsuflarea. Scrisă mai narativ, fără a fi însă realistă în sensul restrâns al termenului, cartea este de fapt un mare dans, o horă a chipurilor, iubirilor, crimelor, gesturilor în jurul timpului, în afara timpului, prin timp. Cu toate că abundă în tehnici transparente, cartea nu oboseşte fiind de o cursivitate încântătoare. Ca şi în Nici o privire, Peixoto merge direct la articulaţiile realităţii, găseşte exact punctele privilegiate care dau substanţă lumii, scoate la iveala convenţiile fragile pe care se clădeşte asa zisa normalitate, şi din această dezolare absoută, din mijlocul pustiului a tot şi a toate vine duioşia intensă, aproape dureroasă a cărţii.

Iată o poveste de dragoste în cinci bijuterii: 
„Ea a început să-mi zâmbească. Eu am început să îi zâmbesc. Şi, înainte să adorm, am început să îi aud vocea înăuntrul capului meu...”
„Şi mergeam pe străzi, treceam prin umbre. Uneori, coatele noastre se atingeau. Eu îmi concentram toată puterea simţurilor în punctul în care cotul meu o atingea, pentru o clipă...”
„Ca şi mine, şi ea simţea clipele acelea mute care iluminau, înfloreau, incendiau. Pe vremea aceea niciunul dintre noi nu era în stare să vorbească în cuvinte despre momentele acelea sau despre valurile care ne străbăteau..”
„... Ca să ne luăm rămas bun, ne întindeam unul altuia degetele. Nu era o strângere de mână, nu era nimic, eram noi întinzând braţele unul spre celălalt...”
„... buzele noastre s-au întâlnit. Buzele noastre arzând. Mâna mea pe ceafa ei. Greutatea şi forma capului ei. Când buzele noastre s-au despărţit, ochii ei nu i-au mai părăsit pe ai mei...”

Recomand cu drag cărţile lui J. L. Peixoto, ba chiar vă indemn să le cumpăraţi (www.polirom.ro) întrucât editura Polirom ezită să traducă şi alte titluri din pricina vânzărilor nesatisfăcătoare. Peixoto este însă un autor excepţional iar dacă vânzările nu s-au ridicat la un nivel mulţumitor asta se întâmplă pentru că autorul nu a beneficiat de niciun fel de promovare. Pot să spun însă că în doar câteva săptămâni, numărul de cititori pare să fi crescut semnificativ exclusiv datorită unei promovări din pasiune de cititor, cum este şi cea de faţă. Dacă s-au putut vinde câteva zeci de exemplare doar pe baza recomandărilor unor amatori, un aparat profesionist de marketing poate face mult mai mult.