Despre o minunată colecţie de bijuterii: Augustin Cupşa, Profesorul Bumb şi macii suedezi

Despre o minunată colecţie de bijuterii: Augustin Cupşa, Profesorul Bumb şi macii suedezi

Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2011

Pe Augustin Cupşa l-am cunoscut în mediul virtual înainte să aflu că e scriitor. I-am văzut comentariul la o postare în care se discutau ideile etologului Konrad Lorenz. Mi-a atras atenţia faptul că era singurul care efectiv parea să-l fi citit pe Lorenz, cel putin Aşa zisul rău. Istoria naturală a agresiunii, cartea la care se făcea referire. I-am cerut să-mi fie prieten virtual şi i-am trimis în format electronic alte câteva cărţi, printre care şi King Solomon`s Ring (Inelul regelui Solomon) a aceluiaşi Konrad Lorenz. Nu pot să spun că m-am mirat când Augustin a revenit cu observaţii punctuale de mare acurateţe, sesizând anumite inconsistenţe ale argumentaţiei lorenziene care evident că mie îmi scăpaseră, obligându-mă să reiau lectura, să fiu (un cititor) mai atent, mai lucid şi mai responsabil. Augustin nu mi-a spus nimic despre el dar am dedus mai mult că este medic şi că nu locuieşte în ţară. Psihiatru, aveam să aflu mai târziu. Surprizele nu aveau să se oprească aici. Tocmai când credeam că aflasem măcar datele de bază despre interesantul ins cu un an mai mic decât mine, am dat de el într-un raft de librărie. Zgâindu-se la mine de pe coperta unei cărţi: Profesorul Bumb şi macii suedezi. Puţin Google search mi-a arătat nu numai că Augustin scrie ci şi că este foarte apreciat de critică. Şi nu doar de cea literară: în 2006, a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj la Concursul Naţional de Scenarii HBO-TIFF. Romanul Perforatorii a obţinut Premiul pentru Proză la Concursul de Manuscrise al Uniunii Scriitorilor şi premiul pentru Debut al Editurii Cartea Românească. Mai mult, romanul s-a bucurat de primirea elogioasă a unor grei ai literaturii noastre, precum Nora Iuga sau Ioan Groşan. Profesorul Bumb şi macii suedezi, volum de proze scurte, a primit iarăşi, în 2011, Premiul pentru Manuscrise al Uniunii Scriitorilor. Aproape că nu m-a mai mirat când Emil Brumaru l-a pomenit elogios pe pagina sa, spunând că citise volumul “cu delicii”.

Nu auzisem niciodată despre Augustin Cupşa deşi nu sunt un ignorant, nici măcar în materie de scriitori români recenţi. Lucrul s-a întâmplat pentru că rar mi-a fost dat să văd un om mai discret şi mai reţinut ca Augustin în privinţa propriului talent literar şi a realizărilor proprii. La reproşul meu de a nu-mi fi spus că scrie, mi-a răspuns simplu că, dacă volumele lui au valoare, atunci vor găsi singure calea către cititori. Ba mai mult, a vrut să mă convingă să nu citesc volumul de proze scurte, pentru că acum nu-i mai place (sic!). (Recunosc că scriu aceste rânduri cu o strângere de inimă, simţindu-mă de parcă expun un prieten şi de parcă îi trădez încrederea. Iniţial, mă gândisem să-i cer acceptul lui Augustin înainte de a publica acest articol. Dar probabil că m-ar fi pus să renunţ la părţile cele mai bune şi mai interesante pentru alţii. Iar eu cred că lumea trebuie să ştie cine este şi cum scrie Augustin Cupşa. Aşa că mi-am asumat riscul de a se supăra pe mine).

Acum, câte ceva despre volum. Profesorul Bumb şi macii suedezi conţine cinci proze scurte, din care prima dă titlul volumului. Fiecare povestire şi fiecare pagină este o delectare. Plăcere de a scrie pe care Augustin Cupşa o predă fără rest cititorului ca plăcere de a citi. La fiecare text, senzaţia de imersiune este totală. Fiecare povestire este o poartă către o lume rotundă, o lume populată de personaje banale, stranii, miniaturale sau urieşeşti, în orice caz o lume în care îti place să locuieşti sau să fii voyeur vreme de câteva minute. Umorul se dă cititorului în doze niţel prea mici pentru gustul meu dar atunci când apare, el capătă accente superbe, enorme, rabelaisiene. Uneori, ca în scena urmăririi unicului păstrăv din iaz din “Munţi de neon”, umorul este the rabbit hole către o altă lume, magică, suprarealistă, zidită în prima. De altfel, în prozele din acest volum, întregul eşafodaj realist este pândit mereu de posibilitatea propriei năruiri, este o realitate mereu pe punctul de a sucomba în altceva decât ea. Ce scrie Augustin Cupşa este despre realul cel mai concret fără a fi realism şi este despre irealul cel mai vaporos fără a fi fictiv. Parcă autorul ar fi descoperit uşiţa către lumea din lumea din poveste şi se mulţumeşte uneori s-o deschidă hoţeşte şi să pândească vinovat. De asemenea, fiecare proză este învaluită de un aer nostalgic greu, de un trecut la care se face aluzie mai mult decât să fie descris. Ca orice proză substanţială, proza lui Augustin Cupşa este (şi) despre timp. Personal, am vibrat cel mai mult la “Uşor cu metroul prin Bucureşti. Eva la mijloc”, o povestire de asemenea despre dragoste şi timp, cu trei bătrâni încremeniţi în bula indeciziei lor. Dar perla absolută a cărţii îmi pare a fi “Furtună într-un singur cuvânt”, ultimul text, care este după părerea mea (aproape) perfect. Finalul (prozei şi al volumului) este somptuos. Vă las să-l descoperiţi singuri.

Am încheiat lectura cărţii lui Augustin Cupsa exact la 3.45 am. Şi am început aproape imediat Perforatorii. Pentru că îmi sărise complet somnul.

Revin cât de curând cu o recenzie şi la acest volum. Până atunci, citiţi-l cu încredere pe Augustin Cupşa. Plăcerea va fi cu totul a voastră.